Reza Aslan – făcându-ne Dumnezei

Valoarea culturală a unei nații și chiar a întregii culturi pământene stă într-un raport valoric anumit. Intelectualitatea de elită se poate împărți în două mari categorii: intelectualii care expun liniar acumulările lor, fără concluzii personale, fără a inova, inventa, critica, crea la rândul lor și intelectuali care, din cultura asimilată, progresează, făptuiesc lucruri noi, merg mai departe, dezvoltă. Dacă balanța înclină spre prima categorie, cea de vitrină, expozițională, și nu spre a doua, ne-am dus pe copcă. Acest raport mi-a dat de gândit citind cartea de la Humanitas „Dumnezeu- O istorie umană”, a marelui, premiatului, tradusului, aplaudatului REZA ASLAN, iranianul  harvardist, doctor, doctor în arte și istoria religiilor, și cartea aceasta despre care The Sunday times spune că schimbă perspectiva din Cartea Facerii. Ca să vezi!

Nici într-un caz nu am citit cartea din matricea vreunul creștin fanatic, ci din fotoliul unui cititor consecvent care a mai citit istorii ale religiilor, pe marii teologi, Biblia, care cunoaște simbolistica veche, miturile, legendele, arta veche și interpretarea lor. De ce mi-a fost mare dezamăgirea și-l clasez pe Reza ca pe un caz din prima categorie de care făceam vorbire la început? Pentru că Reza, mai presus, totuși,  de o simplă scriere apocrifă, asta face: povestește și el după, recunosc, o bună documentare prin  biblioteci universitare europene. Dar nu este de ajuns! Nu în secolul XXI, nu despre Dumnezeu ca forță energetică de creare și menținere a universului așa cât putem noi oamenii să-l cunoaștem azi, să-l înțelegem, să-l cuantificâm prin legile științei noastre, acum la început de evoluție. Suntem la începutul evoluției  de câteva milenii și nu ar trebui ca atunci când vorbim de Dumnezeu să fim ghidați de trecutul religios, de războaiele între credințe, între popoare, de gânduri vindicative, dar mai mult decât atât, nu ar trebui să ne așezăm deasupra lui Dumnezeu și ai acelor mari filozofi care și-au scris cugetările despre El.

Aș reconstitui povestea cum cer standardele unei recenzii, dar nu fac o recenzie acestui dezamăgitor volum. Îmi exprim doar mirarea că Humanitas-ul a publicat in laudatio cartea în țara noastră, o țară preponderent creștină și iată că nu Biserica, nu BOR-ul, nu vreun sectant îndărătnic își manifestă uluirea ci eu, un cititor. Ce a scris filozofic și meditativ Reza Aslan în această carte? De ce a caricaturizat creștinismul, dând credinței musulmane ( mai specific sufismului) aripi îngerești, luciditate, realitate, actualitate? Vă aduceți aminte de scandalurile ICR- ului, vedeți câtă literatură apocrifă, ce bătălii crâncene se duc împotriva creștinătății, cum suntem asediați, batjocoriți, prostiți pe față în timp ce comunități întregi creștine sunt asasinate, în timp ce bisericile creștine sunt arse sau demolate. Nu-i părelnic, este un război. Și în aceste vremuri sub semnul libertății expresiei Humanitas-ul nostru publică în condiții grafice de excepție o carte în care ni se spune la final, concluziv:

”Nu trebuie să vă temeți de Dumnezeu. Sunteți Dumnezeu.” Este crezul de azi al lui Reza Aslan, de altfel, un bărbat tânăr, frumos, cult care a muncit documentaristic mult, a făcut această istorie a religiilor din cele mai vechi timpuri, legată, dar conformă credinței sale, partinică adică. Dacă respectăm totemurile, chipul din copac, icoanele rupestre, dacă respectăm evoluția mentală a omului de-a lungul mileniilor, atunci trebuie să respectăm și creștinismul și pe Iisus Hristos, care a trăit fără tăgadă, a făcut minuni, a luat asupră-și păcatele noastre de ființe mici și nevolnice. Sunt sigură că și Reza va fi mântuit dar Dumnezeu nu va fi niciodată. Nici noi, ceilalți. Lăsați-mă să cred în botezul meu, în Iisus Hristos și-n Dumnezeu!

Cristina Ștefan

Reza Aslan nu este un fanatic, nici vorba…doar ca nu interpreteaza crestinismul cu aceeasi toleranta ca pe islamism, pe Iisus ca pe Mahomed, este cumva partinic în relatarea lui despre Dumnezeu. Dar este un om cult. însă concluzia lui ca oamenii sunt Dumnezeu numai pentru simpla justificare ca oamenii l-au conceput pe Dumnezeu de-a lungul vremurilor este cel putin simplista. Nu l-ar crede nici un copil de 4 ani.