13 februarie 2021, a murit Calistrat Costin

și vestea neagră a circulat mai întâi cu neîncredere, între noi, cei câțiva care au aflat-o. E adevărat? Cum, de ce? Și acest scepticism era cumva explicabil căci mai toți abia îl aniversasem în urmă cu câteva zile, la împlinirea celor 79 de ani (30 ianuarie). Vorbisem la telefon ca să-i urez cele bune și tocmai era în trafic, era vesel, vivace cum îl știam;  i-am transmis zecile de urări ale prietenilor de pe Facebook și a mulțumit în registru-i binecunoscut, glumeț, bucuros. Mi-a spus că ne vom vedea în zilele următoare „la sediu”, să mai stăm la taclale, că trece în continuare printr-o perioadă mai grea, soția dumnealui fiind de multă vreme într-o situație dificilă a sănătății.

Și aflu aseară că prietenul nostru s-a stins, la spital, după ce, în aceeași zi, ajunsese acolo căci se simțea rău. Ciudat, brusc, ca o lovitură de gong după care nu urmează nimic. Sunt amorțită de vestea aceasta, nu o realizez și cu atât mai mult nu pot gândi despre Calistrat Costin la timpul trecut.

Nu există timpul trecut, nu există perfectul compus pentru omul căruia îi datorez decizia mea de a face parte din Uniunea Scriitorilor. El îmi citește rând cu rând toate manuscrisele după ce îi spun la telefon: – știți, am un volum de poezie, am un volum de proză, am recenzii pentru încă un volum din jurnalul de lectură. El le citește cu însemnări pe margine, eu le reiau, realizez că acolo unde este semnul exclamării are dreptate, nu suna strălucit versul, acolo unde încadrează într-un pătrat icsat, pasajul e cam în plus, iar acolo unde scrie o poantă aș deveni rizibilă dacă aș lăsa cum am scris inițial. Domnul Costin are un simț aparte al cantității și al calității unei fraze, nu degeaba a terminat filologia ca șef de promoție: „Ia uite, tot la Univ. Alexandru Ioan Cuza ai terminat! De ce n-ai făcut filologie? Nu are importanță! Tu chiar scrii, măi fată! Chiar scrii!”

Și așa am intrat în Uniunea Scriitorilor în 2012, pe când Calistrat Costin era președintele nostru de filială USR. De câte ori mergeam la sediu, îl găseam printre teancuri de cărți: „hai, cu ce vă servesc? O cafea? Tu nu bei, Cristina, domn inginer (soțul meu) e greu cu scriitorii ăștia în casă, nu?”

Glumea…glumea mereu în binecunoscutu-i stil hâtru, urzicător, de bun umor… La rândul meu, i-am citit toate volumele publicate, le găseam răsfirate pe masa din birou, abia tipărite, mirosind a nou: „- Luați, vă rog, eii… iar am scris o cărticică”, spune  cu modestie, de parcă o carte ar fi un dar neînsemnat. Și-apoi autografele sale…le scria concentrat, cu un zâmbet bun în colțul gurii și când le citeam frazarea deșteaptă, mă rușinam de dedicațiile mele simple, puerile. Mereu învățam de la domnul Costin. Odată vorbeam despre Alexandru Ivasiuc, citisem un roman și mă intrigase atitudinea unui personaj. A început să vorbească despre carte ca și cum ieri o terminase de citit. Calistrat Costin era un erudit al literaturii, în orice subiect literar trecut sau actual era pe fază mentorul meu mult respectat. Cu el se făcea literatură în conversații. Cu el nu-ți permiteai să dai drumul la un volum aiurea, nepuricat la sânge, neverificat, necorectat. Era foarte pretențios ca lector și consilier literar. Iar vorbesc la timpul trecut despre domnia sa. Dar este irealizabilă această plecare, de parcă ar fi glumit încă o dată cu noi, de data asta definitiv! Altădată, citisem romanul său: Arșița… mă întorsesem în anii 80, căci este un roman postmodernist de mare scriere narativă. L-am întrebat ceva despre Toma, personajul său principal care mă tulburase. Răspunsul i-a fost evaziv, musai trebuia să interpretez romanul singură, operele nu se explică de către autor, ci de către critici. Și ce păcat că acest roman nu a avut o soartă vizibilă la critica literară de elită… i-am dedicat câteva rânduri într-unul din volumele mele de poezie:

Arşiţa

-lui C. C.-

de ce l-am iubit pe Toma?

pentru neantul alb al prieteniei

în lumea concasată de idei

lui Toma i-a plăcut să meargă pe jos

prin vipia gândului

şi-a întâlnit două uimiri

mortul de bogdaproste

şi viaţa talisman a Eleonorei.

pentru ambele doze l-a folosit

pe Bach

de partea luminii

cu atât mai însetat

de tumultul vieţii

arzând

Din volumul Punct și de la capăt ( titlu sugerat de Calistrat Costin), ArtBook, 2014, cu subtitlul meu Portrete pe zăpadă.

Calistrat Costin scria în 2010 în revista Plumb despre mine: ”Când din rătăcirile sale în spaţiile rafinate  ale unor percepţii văzând absolutul, comunicate difuz, în cheie dadaistă, autoarea revine pe pământ , ea ni se arată cu atât mai interesantă iar discursul se îmbibă de miez şi esenţe tari./”  Vreau să scriu simplu, /cum ninge afară”…şi „Scrisoarea mea de dragoste rămâne nescrisă! Vei citi-o-n privirile pruncilor”  şi „Cu un morman de pietre / pot ancora orice vapor al visării” sau „Strângeţi din pumni şi din dinţi/ dar staţi în lanţuri cuminţi „ ) sunt în această dintâi mărturisire  lirică a CRISTINEI ŞTEFAN nu doar semne dar certitudini  de autentică vibraţie creatoare, şi, parafrazând-o pe autoare, „carevasăzică există”!” iar prefața la Volumul Cazier Incomplet i-o datorez cu recunoștință: „Într-o menţiune asupra provocării lirice a autoarei noastre notam că, da, CRISTINA ŞTEFAN EXISTĂ …, lăsând a se înţelege că nu puţini stihuitori de azi (dar şi de ieri!), cu toate că au produs un număr oarecare de plachete poeticeşti, aceştia încă nu există, cu alte cuvinte nu se pot numi creatori în deplinul înţeles al noţiunii. Iată, şi cu acest nou volum,  CRISTINA ŞTEFAN confirmă că este un condei bine exersat şi cizelat, un om ştiutor a multe din arcanele vieţii şi cu o apreciabilă cultură a spiritului. Poeta aşază în deschiderea uneia din cărţile sale un gând al lui CAMUS: „Consider că întrebarea care cere cel mai grabnic răspuns este aceea de a şti dacă viaţa are sau nu sens. Dacă viaţa este absurdă, ea merită trăită cu atât mai mult!”. Este în fond mobilul, noima, mesajul strădaniilor literare, extrem de oneste, depuse de CRISTINA ŞTEFAN în explozia sa editorială (în 2010 a publicat nu mai puţin de trei volume de versuri) – această confruntare (şi înfruntare) cu marile teme ale „absurdului” condiţiei noastre umane. Esenţială în simbolistica poetei băcăuane, îmi pare trăirea intensă, deschisă, temerară a darurilor propriei biografii, un anume umanism frust de aleasă şi distinsă calitate. Ceea ce face farmecul aventurii sale lirice- potrivit unei clasice exigenţe călinesciene- e că în periplul său existenţial se citeşte în primul rând OMUL şi-abia apoi POETUL…Considerată de un critic „bolnavă incurabil de poezie”, CRISTINA ŞTEFAN recidivează şi în cartea CAZIER INCOMPLET; editura Rovimed  Publishers, 2011,  cu texte parcă mai calde decât celelalte din apariţiile anterioare ( ANDANTE; ÎN UMBRA LUI SISIF; CĂLĂTORIE PE UN CIOB DE STEA). Este aceasta, la urma urmei, rostul fundamental al „literelor”, acela de a ne înfrumuseţa cumva pustia noastră de viaţa lumii. ”

Încântat de dialogul meu cu Adrian Grauenfels în cele două volume concepute, mă întreba,tachinându-mă  mereu: – – Chiar nu vă cunoașteți? Nu v-ați văzut niciodată? și urmau împusăturile de rigoare adresate soțului meu, dar scria în Plumb: CALISTRAT COSTIN: Plumb-  ZEN ABSOLUT*

„Un „duo” verificat de la distanță, „duet”, armonios interpretat pe calea internetului, cei doi lirici își răspund, se întreabă, vibrează, rezonează (fără a se fi cunoscut pe „viu”!) împlinind un ritual abstract, dar încărcat de viață palpabilă. Practic, volumul se compune din două culegeri relative (im)personale, bogate în substanță metafizică…”

Mii de amintiri dragi mi se tulbură în minte din cei 12-13 ani de prietenie… Calistrat Costin este și un nostalgic al vremurilor bune de demult, pe când cultura băcăuană i-a oferit funcții, medalii, importanță. Ținea legătura cu prieteni vechi din Israel și cel des invitat, prețuit, admirat este G Mosari și  ne-am întâlnit grație domnului Costin în mai multe rânduri și am scris despre emoționanta întâlnire: „Ne-am întâlnit cu G. MOSARI, într-un loc plin de farmec trist la Bacău, Cimitirul Evreiesc, așa cu flori și cărți, cu mesaje de la prieteni evrei din Israel. Eram un grup ad-hoc, după câteva telefoane date de dl Calistrat Costin, nici nu știam că va veni, dar prezența sa mi-a confirmat iar că Mosari este un scriitor îndrăgit, care rămâne în inimile celor care l-au întâlnit,  după cum Bacăul  rămâne în inima scriitorului Mosari ca oraș natal, neuitat vreodată. Aici sunt părinții dragi, în Bacău și-a petrecut copilăria și tinerețea, aici au fost prietenii și mai sunt.”

Cea mai cu zvâc amintire este de când a venit Mosari la Bacău și am sărbătorit Ziua Limbii Române la The Stage. A fost un eveniment minunat care a stat mult timp pe coperta site-urilor mele, au participat mulți oameni ai literaturii băcăuane iar amfitrion a fost Calistrat Costin. La urmă, ce să vezi? Domnului Costin i se stricase mașina. Nu pornea și pace. S-au dus ai noștri, au ridicat capota, s-au uitat la motor, domnul Costin încerca pornirea cu cheia, nimic! Soțul meu , până la urmă, l-a dus cu mașina noastră acasă, urmând ca a doua zi să vedem la vreun service ce și cum cu mașina domnului Costin. A doua zi mă sună președintele: Cristina, s-a rezolvat cu mașina!- Ce avea, dl președinte? -Nimic, eu o porneam cu altă cheie…era cheia de la altă mașină!

Ne vei lipsi enorm, Calistrat Costin! Ești încă printre noi, ne îndrumi, ne consiliezi cum s-ar spune, dar pe românește, ar fi că ne faci scriitori!

Și a făcut Calistrat Costin mulți scriitori de USR!

Cât dor îmi va fi de versurile sale, pe care le-am descifrat cu dragoste de scrisul dumnealui, așa încât volumul meu, al treilea, din ”Însemnări necritice- Jurnal de lectură” ArtBook, 2019,  îi este dedicat:

 Motto: „Dragă sihastrule, schimnicule,

„liniștea sufletească desăvârșită“

nu sălășluiește doar în însingurare și izolare –

asta ți-o predică unul care a ieșit mereu

din hrubele rafturilor sale benedictine

și din târgul lui,

negustorit la sânge,

altfel foarte încărcat de taine…“

Calistrat Costin în volumul Lumea se petrece, 2015

Dedic acest volum scriitorului Calistrat Costin, îndrumătorul meu de cuvinte, la înțelegerea sensului verbului „a exista” în literatură.

Nu, nu ai plecat Calistrat Costin, iată un suflet care te păstrează în toată opera ta precum pe Omul-Profesor care m-a învățat! Cristina Ștefan, 13 februarie 2021.