Cristina Ștefan

Cărțile doamnei Spirescu

Am primit o carte simpatică și surprinzătoare:  „bruflit* cu ecou pe Strada Mare”,  a autoarei  Fevronia Spirescu. Simpatică, pentru că vocea narativă este inocentă, puerilă și duioasă. Textele sunt scurte, descriind crâmpeie din copilărie; ele pot fi nostalgii  fiecăruia dintre noi. Surprinzătoare, pentru că are o structurare aparte, originală și lectura este foarte plăcută în cele 118 miniproze, divizate în 22 de capitole. Și iar surprinzătoare, pentru că toate micile povestiri au câte un cuvânt ales ce este explicat la final ca în DEX, dar cu oarecare metodă didactic-literară ca și cum înțelegi abia acum un termen obișnuit și spui: „A! uite, nu știam!”.

Grafica aparținând tot Fevroniei Spirescu este în alb-negru și nu dă sobrietate, ci dimpotrivă, are patina timpului, trecerea anilor peste imagini…iar cuvintele alese din text, scrise caligrafic în laterala imaginii potențează vizualizarea, o metatextualizează.

Cu toată structurarea originală de care facem vorbire, cartea are un caracter unitar, o tematică sigură, clară, desfășurată în cerc și poate fi citită ca un miniroman al copilăriei, un segment de viață care începe cu un personaj straniu, „hanga” , el ”merge singur pe stradă”, fiind urmat de strâmbăturile hazlii ale ciurdei de copii. Este un simbol: toate copilăriile au avut un personaj ciudat, periculos, nebun de care le era teamă copiilor. Finalul ține tot cu „hanga”: „ridicăm ochii a murit hanga, nu mai trece pe strada gării.”

Și-apoi cuvântul „Bruflit”! De ce un cuvânt bizar? El ne este explicat chiar din incipit: ar fi un sunet produs de ștergerea prafului de pe o idee și-i aparține lui Dan Stanciu…Fevronia Spirescu a șters praful de pe ideea copilăriei pe Strada Mare și ne-a dăruit-o curată, sinceră în toată neîntinarea ei. Așadar, pe lângă textele nostalgice, duioase, cu personaje de poveste, pe lângă grafica sensibilă, sugestiv-sentimentală, pornim în lectură cu o curiozitate potențată de acest termen rar: bruflit.

Plăcută combinație și reușită realizare, căci secvențialitatea  aduce un plus de semnificații, într-o scriitură filmică în care personajele sunt reprezentări sentimentale ale autoarei pe care le transpune direct și în amintirile noastre. Da, Fevronia Spirescu scrie despre o copilărie universală transformând-o în simboluri. Apoi, e terapeutic să rămânem înrămați pe simeza copilăriei, acolo suntem cu adevărat ce am devenit… O carte exemplară!

Volumul Poveștile lui Nasser, câine de casă cuprinde o seamă de povestiri pentru copii scrise cu aceeași dezinvoltură și limpezime, de parcă autoarea se transfigurează copil și narează întâmplări prin care trece ea însăși. Este o acuratețe a copilăriei și în această carte. Citind-o, am realizat marea diferență dintre poveștile de azi și cele ale copilăriei noastre cu zmei cărora li se tăia capul, cu babe-cloanțe și mume ale pădurii, cu „în buzdugane să ne batem ori în trântă, că-i mai dreaptă!” și poveștile de azi, actualizate, cu tablete și jocuri de nivel, cu plăcerile cunoașterii naturii și cu personaje de animăluțe personificate și dragi copiilor. După Poveștile lui Nasser s-ar putea face un film reușit de animație, à la Disney, adaptat românilor, dedicat copiilor de azi, tematica fiind viața la țară și la oraș, căci diferențele dintre ele sunt șterse astăzi. Ori, foarte bine ar putea fi scenografiată la un teatru de animație…Cine să audă???

Cartea cu pereți de sticlă sau vrăjitorul pofticios ne duce cu gândul la Vrăjitorul din Oz și ne preumblăm printr-un oraș cu străzi transformate în Strada Satisfacției, Strada Nemulțumirii, Strada Gândurilor Frumoase, însoțiți de  personaje fabuloase: Nasser care locuia pe Strada Gorunului, Farmaco-Vrăjitorul din Piața Centrală, reporterița băgăcioasă, Miss Vévé care lucra la ziarul central și semăna cu o veveriță. Cofetarul Tortuleț are soluții la toate!

Nasser, care locuia în prima casă de pe Strada Gorunului, povestește mai departe în Poveste de dragoste de pe strada Gorunului cum unui bec, dintr-un felinar de pe stradă, i-a furat furtuna abajurul-pălărie și a reușit astfel să vadă panorama cerului iar când a apărut maiestuoasa lună s-a îndrăgostit iremediabil de ea. Pasămite, este cea mai frumoasă poveste de iubire, poate un Luceafăr redivivus, căci umorul delicat al relatării ne duce cu gândul – noi, adulți citind-o – la sfâșietoarele drame pe care le-au născut iubirile imposibile de-a lungul vremii și literaturii.

„Nu știu cum, dar deodată steluțele s-au retras ca într-un evantai și pe boltă apăru o ființă cu totul specială, care-i opri respirația bietului bec, de era să-și ardă filamentul delicat, adică era să-i stea inima-n loc.(…) Doamne, ce minunăție se arată ochilor uluiți ai bietului bec! Clipi de câteva ori de uimire, ceea ce atrase atenția broscuțelor de pe mal, care-și reîncepură concertul nocturn, nepăsătoare la trăirile deosebite ale acestuia, și becul nostru se îndrăgosti pe loc de minunea aurie de sus.”

Cum să nu zâmbești? Cum să nu te bucuri de această aplicare tematică pentru copii, deosebită, fâșneață, autentică și didactică, dacă vreți: copiii vor afla mai târziu de Luceafărul eminescian și de Poema Chiuvetei cărtărăsciană… Remarc cu bucurie că literatura pentru copii își găsește autoare moldovence care n-au uitat învățătura basmelor copilăriei și le propagă adaptat prezentului, în forme ușor de asimilat copiilor și felicit astfel de autoare de la noi: Tincuța Horonceanu Bernevic, Oana Savin, Mara Paraschiv, Victoria Furcoiu,  care, iată, prin demersul meu o adaugă clubului pe doamna Fevronia Spirescu, care este de multă vreme membră a USR, Filiala Literatură pentru copii, București.

Crochiuri fără frunze, Editua RAFET, 2018, Premiul „Alexandru  Deșliu, Râmnicu Sărat, Festivalul Titel Constantinescu, 2018, este o carte care îmi inspiră recunoștință acestui festival de consacrare, la care eu și foarte mulți scriitori prieteni am luat premii revelatoare scrisului nostru. Cartea este dedicată soțului doamnei Spirescu, poetul Paul Spirescu, „pentru care poemele acestea  înseamnă ceva.” Am fost curioasă ce înseamnă aceste poeme pentru cititorul din mine.

Stilul dinamic, într-o spontaneitate demnă de invidie este ubicuu și în acest volum. Crochiurile fără frunze pot aparține unui aparat de fotografiat cu bliț care surprinde momente ale existenței și chiar titlurile poemelor se perindă cu pedala de accelarație apăsată: Pe orizontală, Pastel cu tălpile goale, Pastel cu rezoluție, Pastel înfofolit, Fereastra spre zid, Pasărea cu ciocul spre coadă. Aceste fotografii mișcate nu imortalizează imagini ci trăiri, gânduri, raționamente, într-o logică personală ca un caleidoscop al vieții, explicat, colorat, definit: „Am urcat pe verticală/ un timp/ M-am oprit cu palmele la ochi/ și-am scrutat orizontul/ Se făcea perfect/ De jur împrejur.” Pe orizontală; „Am să fac o/coloană arcuită;/din pământ o ridic, o las să viseze puțin/și o întorc tot spe pământ,/” Sculptorul

Astfel de viziuni, de idei fotografiate, însoțesc itinerarul poeziei doamnei Spirescu la fiecare pagină și tocmai acest filmic traseu aduce a stare de liberă simțire și consimțire a lectorului. Gestul creator al poetei mă duce cu gândul la Marin Sorescu prin nuanțarea reflexsivității, spre comentariul unei impresii ivite spontan, dar feminin, delicat:„M-am dezbrăcat de toate hainele/ și le-am agățat în cuier/una câte una/Și cu privirile dușnănoase/oare cum mă descurc?/(…) Am rănas goală/într-un cerc de lumină” Hoțul de identitate.

De fapt, tematica volumului este una pretențioasă: regăsirea și definirea sinelui poetic, dar doamna Spirescu o încadrează într-un tonus bun, dinamic, înviorător, dând, astfel, o consistență meditativă, cu fața la cititor versurilor. Poate este un elan didactic în acest procedeu, dar el te prinde ca o emisiune bună la RadioTv. Iată: „E-o toamnă veselă ca o ie cu-alesături/ Trec soldați zburători aliniați/ spre alte fronturi de luptă cu viața/ și soarele alunecă-n somn/ cu capul pe-un deal cocoșat/ perfect rotund.”  Pastel de toamnă

Crochiurile pot fi desfrunzite, duios desfrunzite, dar sunt desenate de un penson rafinat liric. Felicitări!

Cristina Ștefan, toamna 2021