O nouă carte – GHEORGHE UNGUREANU – A FI SAU A NU FI…

 Un nou roman, al actualității, cu toate tarele prin care trece umanitatea de câțiva ani, este așezat pe simezele literaturii băcăuane de prozatorul Gheorghe Ungureanu. „AFI SAU A NU FI…” acesta-i întrebarea existențialismului milenar și după lectură, la fel ca după toate gândirile filozofice din timp în timp, nu găsim răspunsuri tranșante. Totul este relativ! Numai moartea este reală! O justificare a scrierii autorului:

„Spre disperarea mea și a multora, însă, relaxarea mult așteptată nu a circumscris și adevărata problematică a realităților zilnice, printre care Covidul renăscut, multiplicat și redenumit, pentru a nu știu câta oară, din propria-i cenușă, scumpirile în lanț și în ritm diabolic, șomajul, comorbiditățile, mortalitatea, semianalfabetismul, îndemnul de a dobândi imunitate prin vaccinarea, adeseori, impusă ori renumerată cu vouchere, accesul pe baza Certificatului verde, ca formă…”

Despre avatarurile pandemiei scrie Gheorghe Ungureanu, iată, aducându-ne în prezentul continuu. Așa se face că în povestirile dintre doi călători spre Paris, aflăm cum pensionarul Andrei Atanasiu a trăit deprimant pandemia. I se adresează unui economist, Vicu Tărnăuțeanu, tovarăș de călătorie. Îi povestește, cu lux de amănunte dar și cu dibăcia judecății aspre, cum în mijlocul stărilor de alertă, al restricțiilor, dar și al conspirațiilor care mai de care mai năbădăioase, personajul nostru s-a exilat undeva la munte, la neamuri, la o mănăstire. Astfel, egumenul lăcașului de credință îl îndrumă pe noul sosit întru citire și învățare : „ Surprins de cererea adresată pe tema cunoașterii, prietenul de care vă vorbeam, domnule Vicu, nu s-a sfiit să îmi recomande, afară de lectura scrierii ce stă la baza credinței mozaice, dar și a celei creștine, citirea și a altor câteva cărți bisericești, în care voi descoperi ceea ce, mai apoi, mi se va confirma în cuprinsul Sfintelor Liturghii ale serviciului euhastic, la care am fost invitat să particip ori de câte ori voi considera necesar.”

Starețul mănăstirii îl îndrumă pe noul său ucenic pentru aflarea explicațiilor pandemiei:  „suferințele tale, dar și ale omenirii întregi, în principal se datorează știrbirii credinței în Domnul, Dumnezeu, încălcării sau răstălmăcirii poruncilor Sale, păcatelor și nelegiuirilor noastre, uneori, mai presus și mai grele decât cele ale trăitorilor din Sodoma și Gomora. Ale acelora din cetățile pe care, de-a lungul timpului și de acum înainte, Creatorul,”

Andrei Atanasiu, ucenicul unui stareț, trece de la starea de profundă depresie, provocată de virusul ucigaș, la una de cunoaștere profundă a istoriei religiilor, de la slavi, la indieni, de la credința în zei, la cea monoteistă, a noastră. Tot pentru a motiva depresia, cei doi, stareț și bolnav, trec la istoria pandemiilor umane și concluzionează : „-Să-ți scoți din gândire că ești bolnav. Și chiar dacă ai fi, să știi că depresia, asemenea și altor boli, poate fi controlată și vindecată prin metodele alopate, dar și prin cele psihoterapeutice. Dar, cum în momentul acesta ne aflăm în etapa de a prezuma o afecțiune, nu are rost, cel puțin deocamdată, să ne pierdem timpul cu explicarea procedurilor, care oricum sunt de mai lungă durată, presupunând o anumită rigoare. Întrucât văd că ești preocupat și de alte afecțiuni, eventual conexe depresiei, cu aprobarea ta voi continua descrierea epidemiilor care au zguduit din temelii sănătatea umanității, ori continuă să fie prezente dincolo de voința și priceperea noastră. Ce zici? m-a întrebat prietenul meu, starețul.”

Așadar după lecțiile de istorie a religiilor, prozatorul prezintă istoria pandemiilor umanității ăn detaliu. Din învățăcel se transformă în dascăl, în învățător pentru colegul său de călătorie. Reale eseuri expune povestitorul referindu-se la pandemia prin care încă trece umanitatea. În discuția relatată detaliat cu prezbiterul, naratorul povestește și etapele staliniste ale familiei sale, avatarurile, crimele unui regim deictatorial, într-o lungă confesiune : „Bine zici, părinte, însă nu înainte de a lămuri un aspect ce derivă din predilecția de a lectura aproape orice, din care, însă, nu de puține dăți am descoperit silnicii sau mari nedreptăți, chinuri aproape de neimaginat și suferințe ale unor oameni, comunități sau popoare întregi, de la facerea lumii încoace, cu perspectiva de a continua până la Judecata cea de pe urmă, fără ca Dumnezeu să intervină, în mod explicit, salvator, lămurit, pentru oprirea unor adevărate atrocități, dar mai cu seamă pentru pedepsirea celor vinovați de înfăptuirea lor. Printre acestea am în vedere, sclavagismul, prigoana la care au fost, sau încă mai sunt supuși credincioșii, discriminările, cruzimile Inchiziției, masacrele, cruciadele, pogromurile, holocaustul, jihadul, războaiele, în general, torturile sub diferitele lor forme, deportările, epurările, gulagul rusesc și lagărele naziste… ”

Din povestire nu lipsește nici înfiorarea iubirii : „În cazul meu, dragostea pentru o fată cu păr măsliniu, a cărei ochi negri păreau adumbriți de gene și sprâncene bogate, ușor arcuite asemenea unor aripi ce dădeau frâu liber privirilor blânde și pline de sensul iubirii, asemenea buzelor groase și a întregului trup subțiratic.”

Poveștile decurg diaristic, acest jurnal de viață povestit cuprinzând vremuri diferite, sărind din timp în timp, îl face pe ascultător să exclame :

„-Interesante povești! Recunosc, frumoase, ce-i drept, dar nu știu dacă vor putea fi pricepute de cei care nu dau crezare faptului că printre noi, peste noi, în tot dar și peste tot ceea ce ne înconjoară se află Duhul și Lucrarea lui Dumnezeu, așa cum la pândă stă și Potrivnicul său, Lucifer, multiplicat într-o mie și una de feluri și fapte. ”

De fapt, întreaga confesiune se află sub semnul învățăturii creștine, psalmii, citatele din Biblie, sfaturile anahoretului fiind axul principal al romanului.

Această elaborată confidență, dublă cumva, pentru că se relatează tratamentul psihiatric al omului cu har cristic pentru narator, apoi translată cu comentariile de rigoare către un călător, tovarăș de drum, poate părea lipsită de dinamismul unui roman reușit. Dar cartea merită lecturarea din câteva criterii literare :

În povestire apar istorii demult apuse, o etnografie a locurilor de baștină ale autorului, obiceiuri, superstiții, cu valoare folclorică. Mai poate fi remarcabilă redarea avatarurilor pandemice și efectele asupra psihicului uman, cu toate detaliile medicale pe care le-a provocat această perioadă.

Nu în ultimul rând, rezolvarea cazului medical se face printr-o serioasă introspecție în ce privește credința creștină, lectorul putând compara trăirea sa individuală în această etapă de viață cu cea relatată, întrebările și răspunsurile cu turnură metafizică la existețialistul hamletian „A fi sau a nu fi”.

Sigur, cartea a fost scrisă înainte de războiul care tocmai a început și ar putea continua cu cireașa de pe tort a crimelor comise în Ucraina, în coasta și la granițele noastre ca subiect al unei psihoze mult mai fatale decât cea provocată de pandemie.

Ștefan Cristina, martie 2022