CRISTINA ȘTEFAN- GEOMETRIA PRIMĂVERII

Geometria primăverii în poezia Adrianei Butoi, în cel de-al patrulea volum al său de versuri, este chiar imaginea căderii drepte  a cuvântului în poezie. Perpendicular pe primăvară exprimă acel lirism propriu vocii poetei, direct, limpede, fără sofisticări inutile, fără dantelării, dar cu impact major metafizic și existențialist. Ea vine „cu propuneri realiste /fie că se poate /fie că nu /.

Poezia sa este un manifest care îndeamnă la clarviziune :

„ia-o de la capăt/ poți să începi cu monotonia cafelei de dimineață /cu ziarul online/ muzică faină/ poezia ta/ și recompune-ți visul/ desenează-ți/ muntele / continentul / planeta albastră/ nu uita creioanele colorate ”

Perpendicular pe primăvară este un jurnal poetic în care Adriana, cea cu privirea limpede, își scrie sentimentele, anotimpurile, dezamăgirile, admirațiile, într-o dublă expunere : existențialism și textualism. Nimic redundant, într-o retorică foarte convingătoare, anulând plictisul cotidian sau găsindu-i veleități de forță, poeta expune o stare permanentă de activitate, de formă în mișcare și de intelect practicant relevării prin cuvinte. Sinele său are înțelegerea dreptei perpendiculare, acel unghi perfect pe un alt plan: „din miere/ din pelin/ sunt doar ce pot să fiu/și spun/nu e puțin/” . Poate că didactica practicată în atâția ani i-a adus această înțelegere optimă a lucrurilor văzute sau nevăzute, ale gândurilor și sensurilor vieții. Poezia Adrianei este împotriva ambiguității, a sensurilor interpretabile, aici nu există imprecizie, exact ca în geometrie, lucrurile, formele, unghiurile de vedere și stările sunt clare : „Nu vreau doar rânduri printre rânduri /”

Dar nici pe departe nu vorbim despre un exercițiu prozodic, ci de unul cu un lirism la vedere pentru că, nu e așa ?, Solomon Marcus a demonstrat adeseori că  „Poezia şi matematica sunt surori în aceeaşi paradigmă culturală”.

Și găsim sintagme noi, lirice, în estetica proprie a Adrianei Butoi:

„liniștea obișnuinței/ uite/ soarele/ așteaptă aceeași dimineață/” ;

 „de multe ori așezăm luna/  la loc de cinste / pe scaunul cel ales/ să fie numai pentru cei ce știu a rosti/ sensul lumii/” ;

„fără îndoială/ există o clipă între lumi/ clipa care face diferența/ e posibil să existe și secunde între culori ”.

Tema principală sau firul roșu al întregului volum este una remarcabilă în unitatea poeziilor, acum, în sens filozofic, demonstrând complementaritatea dintre adevăr și pasiune. Ambii termeni sunt definitorii acestui scris. În moduri diferite, poeziile fac apologia adevărului, a realității, prin prisma contemplației lumii în care trăim, fără lamentări sau frustrări, dar cu imbolduri mobilizatoare. Astfel, realizez că, după experiența acumulată în primele trei volume, Adriana a pășit pragul cunoașterii de sine prin scris, și acest adevăr se întrevede la fiecare poem. Mi-aduce aminte de Principiul poetic al lui Edgar Allan Poe și în context, ne-a definit Matei Călinescu acest considerent în prefața volumului amintit:

„Adevărul și pasiunea ( unul fiind satisfacția intelectului, cealaltă constituind mobilul inimii), fără a trebui în chip necesar eliminate din poezie, trebuie subordonate țelului suprem: producerea acelei stări inefabile de elevație spirituală…”

O definiție mai exactă nu aș fi putut da stării mele de cititor în urma lecturii noului volum al Adrianei Butoi.

Adriana bate perfect pe trambulina meditației, își ia avântul perpendicular și astfel, reușește să transforme însuși cuvântul în ființă ontologică, la rang de spirit elevat.

„Perpendicular pe primăvară” merită un drum plin de cititori!

Cristina Ștefan, 11 aprilie 2022