e foarte posibil, să nu fiu credibil, dar nici nu contează, oricum sunt cam varză. nu țin minte bine de ce crezi în mine și de unde-ți cumperi aripi pentru umeri. deși sunt în transă, să îmi dai o șansă nu e chiar de colo. știi ce greu e solo? de aceea, dragă, nu e nicio șagă: nu mai am cuvinte, dar te am în minte și vorbesc cu tine când m-ascund de mine. nici nu e vreo dramă dacă-mi pui, pe rană, spirt, oțet ori sare. pentru că mă doare, mult mai mult, distanța și, mai rău, restanța la ghicit în palmă și-n privirea calmă
strălucind, sub frunte, ca un lac de munte. nu-mi prea iese rima, dar îmi scade vina pentru așa culpă și chiar mă disculpă amețeala frustă care mă cam gustă de un timp încoace. nu prea am ce-i face: nu există prafuri, ceaiuri, alte leacuri când îți zboară fluturi. poți doar să te bucuri și să ungi, pe pâine, clipa. pentru mâine.