te apropii abordezi fața de empatizat cu rudele

jalnică adunare se aude glasul culegător de lacrimi al preotului

îți ascunzi râsul în mănușă și privești îndurerata adunare

neamuri vecini prieteni mai toți în negrul de complezență

ca o eroare în  vocabularul vieții

un prapur vechi cu icoana maicii domnului desprinsă într-un colț

fetița cu fâș roz singura pată de culoare

sănătosul satului gângăvind în așteptarea colacului

priviri furișate cercetător

strângi cu recunoștință mâna bărbatului frumos de lângă tine

din cerul albastru  moartea își ia tălpășița

eu dac-aș putea n-aș merge nici la propria mea înmormântare 

șoptește ca un poet căruia-i place să se asculte

un amic  mereu pus pe glume și responsabil cu țuica

tineri toți credem că vom rămâne repetenți la capitolul moarte

ne numără pe nume

s-o ierte încheie preotul

cimitirul sus pe deal într-o desprimăvărare neașteptată

îți vine să așezi păsări pe ramuri

nu-i pare rău că pleacă mai auzi

groapa ca o alveolă în așteptarea primăverii adevărate

și viața ca o corigență eternă