Calistrat Costin- soluții la ‘neant’

 Intru timidă în birou: USR, Filiala Bacău. Îl găsesc mereu jovial, pus pe glume, pe complimente mai mult sau mai puțin ironice, pe când mă ia la întrebări:

• Ce faci? Ai terminat volumul x? tot cu Lira aia a ta? Ia mai scrie și pentru tine! Apoi

se lamentează că nu vreau cafea și fursecuri și-mi mai spune despre vreun scriitor, îl citează hâtru.

Da, este un mare poet, un mare scriitor și turnul său de fildeș se numește Președenția Filialei USR Bacău. De spiritul său mă leagă aceeași reticență la laude, o anume modestie în a se promova pe sine, o anume atitudine de a nu ieși în fața plutonului de scriitori băcăuani, dar de a promova reale valori literare.

Vorbesc despre CALISTRAT COSTIN și  l-am numit un Caragiale al vremurilor actuale, încă de acum câțiva ani. Azi am recitit unul dintre volumele din consistenta sa operă, l-am citit cu patos, așa cum citești opera unui autor căruia i-ai ierta orice, omul pentru care neregula devine autenticitate și adevăr de talent, așa cum trebuie să ne înțelegem sclipirile literare ca trepte superioare de minte și de viață. Nu exagerez! Umorul transpus în cuvinte, fie ele în poezie sau în proză, ține de strălucirea minții! Cartea este Distracție de fiare, Editura Universitas XXI.

Laurențiu Ulici a încadrat scriitorul așa:

“Inteligență de tip speculativ, spirit ironic(…) apariție relativ frapantă în contextul poeziei contemporane, un amestec bizar de poezie umoristică, notații pătrunzătoare despre viciile lumii moderne,(…).”

Scrisul lui Calistrat Costin nu e numai atât!

Nu e doar un stil autentic și singular, nu e doar parodie și umor de rang înalt, scrisul lui Calistrat Costin vine dintr-o sită deasă a erudiției prin care o cerne pe bătrâna Sophie, în milenara sa viață de profesor al existenței umane, ba, mai mult, al existenței divine.

După milenii de conviețuire cu omenirea, filozofia nu mai are veleități de teoretizare exactă a existenței, înțelepții au gândit și au scris  despre marile teme ale cugetării într-o mie de genuri, uneori literare, alteori  științifice, dar Dumnezeu, Omul, Libertatea, Liberul arbitru, Sensul vieții, nu și-au găsit definițiile decât într-o mare relativitate de interpretare. Și această diversitate lasă loc vast altor interpretări, fiecare om având propria filozofie de viață. Că poeții sunt, prin natura lor, și filozofi  vine dintr-o asemănare a naturii lor; nici poezia nici filozofia nu sunt imperative, ele nu impun ci propun, ele nu fixează ci interpretează.

În cartea Distracție de fiare, Editura Universitas XXI, am găsit la Calistrat Costin multe răspunsuri la întrebări de filozofie, și dacă s-a spus că iubirea de înțelepciune este vindecătoare spiritului prin înțelegere, atunci înrămarea acestei iubiri cu umor poate fi o soluție la scepticism, nihilism, poate chiar la erorile filozofiei.

Imaginând un dialog, or fi sofisme?

• Omul, aristotelicul zoon politikon, a trecut prin propria-i măreție la Blaise Pascal, iar Sfântul Augustin susținea că, în general, Dumnezeu este binevoitor cu umanitatea, rugându-se: noverim me, noverim te ( lasă-mă să mă cunosc, lasă-mă să te cunosc). Ce a devenit Dumnezeu? Ce a devenit umanitatea?
• Costin:

“Ai crezut că bestia umană se poate-mblânzi

cum ai dresa un câine;

mai crezi și-acum când asculți

“aria veșniciei”

cântată zglobiu de mortul din tine

ros de viermele-ndoielii;

ursiți definitiv a relua “Povestea” din

același punct mereu, te bucuri cuminte de

rolul încredințat la naștere

de dispecerul celest;”( De dragul tău, Doamne!)

• Dar lumea? Se prăbușește? Viața lumii merită să fie trăită așa cum este azi? Albert Camus a scris capodopere ale absurdului ( Străinul, Ciuma, Caligula, Mitul lui Sisif) și raționamentul ar fi prin readucerea unui mit, Sisif, ca reprezentare a absurdului dar important este să realizezi acest absurd, să-l disprețuiești, să-l transformi, să-l respingi. Poate a fost provocat de Kant, în sistematizata critică a rațiunii pure?
• Costin:

“Adie-n eter un “vânt de mare farsă”-

veche, încâlcită, mohorâtă poveste;

“dați-mi un dram de țărână și voi crea o

altă lume”-

asta s-o crezi tu, bătrâne Immanuel Kant;

dar ca dorință și deșartă visare

poeticească

de filozof cu geniu

merge

( a voi să fii tu un nou Dumnezeu

e un lăudabil viciu omenesc

aproape nepedepsit!);” (La poarta neantului)

• Omenesc, prea omenesc, Nietzsche, dar nici el cu superlativele sale filozofice, supraomul, dincolo de bine și rău, eterna reîntoarcere a identicului, nu a descoperit o soluție fundamentală a existenței noastre finibile. Nihilismul ar fi soluția? Nonsensul existenței pare a fi o soluție comodă. Să fim rezultatul războiului Fiarei cu Dumnezeu? Să fim armistițiul în lucru dintre bine și rău?
• Costin:

“Sânt om și toate cele ce sânt omenești

n-au cum să-mi fie străine”-

și-ntru această “neputință” de a nu fi decât

om, prea om,

tare ar trebui să ne cerem iertare

unii altora

pentru toate legile noastre, în numele legii

nefericitului nostru CREATOR…” (Omenește, prea omenește)

• Filozofia pune ordine în lucrurile lumii. Temele filozofiei s-au amplificat cu secolele, au atins apogeul interpretând celelalte științe, matematica, fizica, economia, etc…Sunt trei poezii cu titlul A pune ordine în lucruri. Există o ordine calistrată a lucrurilor gândite în secolul XXI?
• Costin:

“Să dai la o parte zgura, gunoiul, de pe gâtlejul

îmbătrânitului neant( totuși fără vârstă);

dar în care anume “parte” să arunci ordurile

acestea evident, esențiale?!

De bună seamă veți spune, în același nesățios

“gâtlej” (unde altundeva?!)” (A pune ordine în lucruri 2)

…

“Așadar: să înveți, elev conștiincios, să faci

ordine în tine, în păcătoasele tale gânduri,

în sufletul tău de neguri și miasme, și abia

apoi să speri să renaști din propriul tău cadavru

odihnindu-se nepăsător între câteva scânduri!” (A pune ordine în lucruri 3)

În aceste spații și timpuri necunoscute încă oamenilor, am putea crede într-o soluție calistrată,  aceea  a curățeniei proprii, aceea a purificării permanente a sinelui și dacă umorul, autoironia, care căpăcesc orice orgoliu, orice infatuare dar și scepticismul, deprimarea, sunt și ar fi un sens al vieții, atunci piatra filozofală ar consta în a fi resemnați cu segmențialitatea existenței noastre. Cu cât mai buni și în bine pe Pământ, cu atât mai cu sens.

Calistrat Costin ne învață și înțelepciunea sa are gust de sărbătoare a gândirii:

“ ‘Omul’, împăcat definitiv cu sine, cu învingătorii,

                                   inclusiv cu Bunul Dumnezeu,

apreciază că cine consideră că umanitatea

(această lume sufocată de bube, otrăvuri, crime

                        dar nelipsită de fantezie și farmece!)

s-ar fi cuvenit orânduită într-alt chip

                                               se înșeală amarnic…”

Subscriu, domnule Calistrat Costin! La mulți ani!

Cristina Ștefan, decembrie 2015