era frig în noi ca-ntr-o biserică
martie 14, 2016 în Poezie de Nuta Craciun
soarele răsărea direct din mlaştină
ne ţinea împotmolite zilele
ne-am despărţit atunci fără cuvinte
fără explicaţii şi fără puncte de suspensie
aşa pur si simplu ca o plimbare cu bicicleta
pe străzile unui sânge părăsit
era frig în noi ca-ntr-o biserică
aerul picta icoane
sub coaste stăteau puii de frig
singuri
vântul îngheţat cădea din stele
cu zgomot
ca o cheie pe gresia din bucătarie
mă regăsesc, of cours, în metaforele tale, Nuța, scrise cu maximă lejeritate, într-un firesc acaparator, „aşa pur si simplu ca o plimbare cu bicicleta”
felicitări!
nimic inventat, doar o metafora desavarista a cotidianului…aprecieri
multumesc de ganduri, Adriana… si de apropiere! 🙂
esti o maestra a metaforei moderne…dar nu e un secret ca admir scrisul tau in care nu stiu ce cititor nu s-ar regasi.
iti multumesc Cristina, parerea ta inseamna mult pentru mine.
ma bucur ca te regasesti si gasesti cate ceva de luat din scrisul meu, e o mare bucurie pentru mine pentru ca si eu te admir de ani de zile… toate cele bune, cu sinceritate!