Seară de poezie cu aromă de cafea la „Jos pălăria” din Deva
martie 22, 2016 în Evenimente de Deminescu Violeta
O zi plină de versuri. De asta au avut parte, ieri, toți clienții cafenelei dependente de cultură „Jos pălăria”, din Deva. Aceștia au fost întâmpinați cu zâmbete, dar și cu o ofertă imbatabilă: o cafea sau un ceai, contra unei poezii. Și ce poate fi mai frumos decât să savurezi cafeaua fierbinte, cu un creion în mână și o foaie în față, pe care să îți așterni gândurile, sub formă de versuri.
Recitări de poezii, compuneri de versuri ad-hoc şi un schimb de impresii despre această artă deschisă oamenilor au fost doar câteva dintre ingredientele care au conturat o seară magică de poezie. Evenimentul s-a desfăşurat la Cafeneaua dependentă de cultură „Jos pălăria” din Deva şi a fost organizat pentru a marca Ziua Internaţională a Poeziei.
Dumitru Tâlvescu, Paulina Popa, Ioan Vasiu, Adrian Anghelescu, Isabela Nicoară, Mariana Pândaru Bârgău şi Daniel Marian au fost doar câţiva dintre cunoscuţii poeţi, din judeţul Hunedoara, care şi-au dat ieri întâlnire în cadrul unui eveniment aparte, menit să marcheze Ziua Internaţională a Poeziei. A fost vorba despre o „Seară de poezie”, manifestare organizată în ambianţa perfectă a Cafenelei dependente de cultură „Jos pălăria” din municipiul de la poalele cetăţii. În cadrul evenimentului, poeţii au schimbat impresii despre poezie, au compus versuri ad-hoc şi au recitat cele mai noi sau sugestive poezii compuse de ei. „Ne-am gândit să ne adunăm toţi poeţii în această admirabilă locaţie, pentru a marca Ziua Internaţională a Poeziei printr-o întâlnire de suflet, în care să ne citim din versuri, să purtăm un dialog despre poezie şi să compunem versuri ad-hoc. De asemenea, evenimentul oferă posibilitatea poeţilor notorii să-şi expună modul prin care au ajuns să devină poeţi cunoscuţi. Printre invitaţi îi avem pe Paulina Popa, un nume de referinţă în lirica românească, Mariana Pândaru Bârgău, poetul Ioan Vasiu de la Orăştie, Adrian Anghelescu de la Hunedoara şi mulţi alţii”, a precizat organizatorul evenimentului, poetul Dumitru Tâlvescu.
La „Jos pălăria”, cafeaua a fost plătită cu o poezie
De Ziua Internaţională a Poeziei, Cafeneaua „Jos pălăria” s-a alăturat campaniei-manifest „Plăteşte cu Poezie”, care a avut loc la nivel global în peste 1.300 de cafenele din 30 de ţări. Astfel, pentru prima dată în Deva, poezia a devenit, pentru o zi, monedă de schimb în cafeneaua dependentă de cultură. Iniţiativa reprezentanţilor cafenelei a avut un mare succes printre pasionaţii de poezie, dar şi printre consumatorii cafelei, care nu au stat pe gânduri când au auzit oferta, şi-au ascuțit creionul, şi-au deschis sufletul și au lăsat versurile să plătească pentru cafea.
Comentarii recente