DAN PERȘA DESPRE LUMEA DE REZERVĂ a Cristinei Ștefan

octombrie 24, 2020 în Revista de Cristina Ștefan

Mustaria Lui Dan Perşa este împreună cu Adrian Grauenfels şi alţi 2. 3 ore ·  Cum m-am trezit la 4 dimineaţa şi m-am apucat să mă uit peste „antologia de poezii” a Cristinei Ştefan, mă băteau nişte gânduri (uite că te mai şi bate gândul, nu doar te „sparie”), după ce am ajuns la poeziile antologate din volumul „Ceai cu Adala”. Şi ce gând mă
citește mai mult

Scriitoarea Cristina Ștefan: ”Devenim ceea ce învățăm în copilărie!” 10 OCTOMBRIE 2020

octombrie 11, 2020 în Revista de Cristina Ștefan

  „O confesiune cu valoare de document pentru o istorie a Palatului Copiilor Bacău. Scriitoarea Cristina Ștefan, vicepreședinta Uniunii Scriitorilor din România – Filiala Bacău, vorbește copiilor de astăzi despre felul în care educația non-formală, primită, în vremea copilăriei, la Palatul Copiilor Bacău, i-a clădit personalitatea.” Îi mulțumim, onorați, pentru acest dar, de Ziua Națională a Palatelor și Cluburilor Copiilor! ♥
citește mai mult

Cristina Ștefan în două volume editate de scriitoarea MARIANA MOGA

octombrie 1, 2020 în Revista de Cristina Ștefan

Am primit „Dicționarul de reliefuri literare românești”,  o selecție a scriitoarei Mariana Moga la editura Armonii Culturale. Mulțumesc onorată pentru includere, alături de buni scriitoriși mult succes mai departe acestui proiect. Este foarte bine realizat! Multe felicitări și aprec ieri! Mulțumesc, doamna Mariana Moga! Vă felicit! O bucurie să mă aflu între doamne poete ale literaturii de azi, în cartea
citește mai mult

CRISTINA ȘTEFAN – TRAD. LIDIA POPA

octombrie 1, 2020 în Proză de Cristina Ștefan

Lidia Popa este cu Cristina Ştefan 12 august ·  Cred că am fost, în toate viețile mele, femeie: îmi plac toate îndeletnicirile feminine, să gătesc, să fac prăjituri și conserve, să cos, să repar haine, să cânt la pian, dar tot la literatură rămân cel mai tare… ea mă învață mereu contemplarea și meditația. Apoi e o fericire să stai elev până la
citește mai mult

REMUS LUCIAN ȘTEFAN – LANSARE DE CARTE

octombrie 1, 2020 în Revista de Cristina Ștefan

  10 septembrie la 16:49 ·  …pretuire doamnei Cristina Ştefan, Hodegetria cenaclului “lira 21” (in care am debutat si eu, virtual, prin 2009), pretuire si multumiri pentru caldura intampinarii! ‎Cristina Ştefan‎ în Uniunea Scriitorilor-Filiala BACĂU- Să ne cunoaștem scriitorii 10 septembrie la 16:21 REMUS-LUCIAN ȘTEFAN …vedeți, dragi dumneavoastră, lecturile mele de poezie, cu miile, m-au învățat ceva dincolo de viersuiri… și anume că
citește mai mult

SONETE – MIHAI MERTICARU

octombrie 1, 2020 în Revista de Cristina Ștefan

  MIHAI MERTICARU SONETUL MĂREȚIEI UNEI CLIPE   Cu tâmpla-nsorită vii înspre mine, Prin grădini celeste pline de-amintiri, Prin gânduri plutind pe valuri de iubiri, Să mă viscolești cu gesturi caline,   Din extaze, să-nfăptuiești noi zidiri Unui timp bolnav ce pare că vine. Cuvântul nerostit se soarbe în sine, Imagini astrale se-nchid în priviri.   Speranței, cale mai dreaptă-i
citește mai mult

20 sept. 2020 – Cenaclul „George Bacovia”

octombrie 1, 2020 în Evenimente de Cristina Ștefan

30 sept 2020 – Cenaclul „George Bacovia” octombrie 1, 2020 în Cenaclu de administrator În cadrul Cenaclului „George Bacovia” al Filialei Bacău a Uniunii Scriitorilor, întâlnire moderată de Dumitru Brăneanu, a avut loc o dublă lansare de carte: autori Marius Manta și Ioan Enache. „Articolele pe care le-am scris de-a lungul anilor în rubrica mea „Literaturbahn” mi-au prilejuit, printre altele, şi un soi de întoarcere
citește mai mult

ChatClick here to chat!+