ATENA IVANOVICI- „Să fie azi”

E. Baconsky, în anul 1963, spunea în „Colocviu despre poezie”:

„De mii de ani circulă în versuri cuvinte ca mare, pasăre, fluviu, iuire, timp, noapte, vis, zăpadă, fără ca faptul să aibă vreo repercusiune asupra posibilităţii de a le întreuinţa în continuare.

Ceea ce creează este asociaţia, împerecherea cu vintelor, care tinde să se constitue în clişee verbale, demonetizate prin exces şi lipsite treptat de orice valoare expresivă.”

Au trecut 50 de ani de atunci şi explozia poetică din ultima vreme a transformat acest neajuns al creaţiei lirice, l-a inovat, uneori l-a reinventat în stiluri noi, în experimente, în valorificări şi expresii neaşteptate sau, dimpotrivă, aşteptate şi apreciate de publicul cititor. Mizăm pe noutate în lirică! Mizăm pe acurateţea creativă şi nu pe plagiat, nu pe imitaţie, nu pe clişeizare. Aceste repere fac din Cenaclul Lira21, unul de succes, de bune rezultate ale lucrului deschis. Încurajăm scrisul original, stilul personal, autenticitatea.

Recent a intrat în Lira21, o tânără care rezonează cu modul nostru de lucru, are deja un volum personal cu un titlu care aduce la zi poezia, „Să fie azi”. Care sunt procedeele prin care tânăra Atena Ivanovici (un nume muzical,  predispus parcă muzelor şi artei) reuşeşte să facă din cuvinte sentimente fosforescente?

Atena scrie o poezie sentimentală, sinceră, fără preţiozităţi inutile, fără răsuciri complicate în metaforă, o poezie feminină, delicată, uneori aproape de vorbirea colocvială intimistă, abordând marile teme ale existenţei cotidiene, iubirii, timpului, naturii.

Sunt câteva axări în cadrane mai generale stilistic pe care le-am desluşit, deşi plaja generatoare liricii Atenei este întinsă atât ca vocabular cât si ca imaginaţie.

În ludic, fie erotic, fie adolescentin idilic, sunt metafore sensibile, secţionarea exemplificatoare a poeziilor poate pierde din farmecul copilăresc ale unor versuri, dar la finalul acestor poezii, scrise în versuri albe sprinţare, cu umor, cu tandreţe, aflăm un mesaj care unora le-ar părea vetust în anii noştri, însă el se află în sentimente profunde, ale unui spirit observând estetica vieţii  simple şi numind-o la fel de simplu şi candid. Este o poezie a admiraţiei în sensul candorii, o inocenţă versus aceste vremuri şi sisteme inumane şi corupte, o poezie a copilăriei de păstrat în spirit.

“Ai un fel al tău de a-mi pronunța numele

De parcă vocalele ar îmbrățișa

Pe rând toate consoanele

Iubindu-se pentru totdeauna” (Tu, cel care eşti)

“M-am rotit de trei ori în jurul meu

Şi am devenit om

Cine ar fi crezut că poate fi

Atât de simplu…

Doar trei rotiri şi gata

Prima avea şi un nume

Copilărie

Un crâng de meri” (Încă o viaţă)

”Cred că soarele e supărat

Nu i-a mai spus demult

Nimeni

Ra.

Nu şi-a mai făcut nimeni

Tatuaje rotunde

La modă sunt codurile de bare

Only god can judge me

E preferatul. “(Tot fără soare)

Nu există poet băcăuan pe care meditativele  bacoviene să nu-l fi atins măcar în câteva versuri, „umbra lui Gelu” fiind omniprezentă în oraşul nostru, de la Parcul Trandafirilor, la casele vechi din partea oraşului rămasă neschimbată de acum 60 de ani, iar Atena dă frâu liber sintagmelor ploii, într-un tandem cu acea specifică puritate poetică a lui Bacovia, ploaia devenind un duh primenitor poeziei sale.

“Mi-am vândut sufletul ploii

Iar ploaia era plină  de Dumnezeu.”( Pactul cu ploaia se semnează în cer)

“Dimineaţa de duminică e specială

Se merge la slujbă

Afară plouă

Îngerii se primenesc

Afară plouă

Cărţile stau la răsfoit

Afară plouă

Cuvintele îşi dau importanţă

Afară plouă” (Într-o dimineaţă de duminică)

Încă o specializare, dacă o pot numi aşa, a liricii de faţă constă în muzicalitate, Atena Ivanovici scriind catrene, folosind rimele simple ale frumoaselor cântece folk, de departe versurile sale fiind potrivite punerii pe note muzicale ca mici demonstraţii de bun simţ auditiv. Se  relevă, din nou, că fonemele şi morfemele limbii române predispun la ritmicitate şi cântec, o trăsătură a poeziei româneşti din vremuri străvechi, din care, iată, nici tinerii noştri poeţi nu se dezmint.

“E alb cum n-a mai fost vreodată

E alb şi aerul tăcut

Cad albe gânduri fără pată

Ca-n ziua-n care m-am născut.

E alb şi cerul şi pământul

E alb ca-n visul de a fi

Alb îţi e Doamne azi veşmântul

Tăcerile ţi le-aş jertfi.” (Prea mult alb)

“Într-o noapte ca aceasta

Dintr-o altă iarnă nouă

M-ai împodobit cu stele

Sub o lacrimă sau două.”( Într-o noapte)

“Nu-i iarnă să mă-nveţe să ning fără culoare

Nici stea să-mi umple noaptea cu fragede sclipiri

E însă timp cât lumea să creştem vii sub soare

E însă timp cât viaţa să înviem iubiri.” (Flautul fermecat)

Atena Ivanovici scrie o poezie luminoasă, a admiraţiei, o poezie care merge la iniţieri meditative în sensul uman şi purificator sufletesc, o poezie care îşi respectă primordialitatea lirică, aceea de a încânta şi înfrumuseţa starea cititorului. Sper că acest debut liric să fie primul pas într-o poetică a frumuseţii umane şi îi doresc noi scrieri inspirate.

Cristina  Ştefan, 2 mai 2015